Igiena corectă și la momentul potrivit a mâinilor a salvat și continuă să salveze milioane de vieți în ultimii ani.
Ziua de 5 Mai este declarată din 2009, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, Ziua Internațională a Igienei Mâinilor, iar cu această ocazie, specialiștii celui mai mare spital privat din vestul României, Spitalul Premiere, cu susținerea partenerului B. Braun au decis să susțină un efort general de educație, prin care să explice tuturor celor interesați cum poate fi realizată corect igiena mâinilor.
Acțiunea va avea loc joi, 9 mai 2019, începând cu ora 09.00, în holul Spitalului Premiere din Calea Aradului nr. 113.
Cele 5 momente importante în igiena mâinilor pentru cadrele medicale, dar pe care și simplii pacienți trebuie să le cunoască pentru a le urmări sunt:
1.ÎNAINTE DE A INTRA ÎN CONTACT CU PACIENTUL
Curăță-ți mâinile înainte de a intra în contact cu pacientul, în momentul în care te aproprii de acesta. Pentru a proteja pacientul împotriva microbilor potențial patogeni de pe mâinile tale
- ÎNAINTE DE A ÎNDEPLINI PROCEDURI ASEPTICE
Curăță-ți mâinile înainte de a îndeplini vreo procedură aseptică. Pentru a proteja pacientul împotriva microbilor potențiali patogeni, inclusiv ai săi, de a pătrunde în organism.
3.DUPĂ EXPUNEREA LA FLUIDE ALE CORPULUI
Curăță-ți mâinile imediat după o expunere cu risc la fluide ale corpului (și după scoaterea mănușilor). Pentru a te proteja pe tine și mediul intraspitalicesc de microbii potențial patogeni ai pacientului.
4.DUPĂ CONTACTUL CU PACIENTUL
Curăță-ți mâinile după ce-ai intrat în contact cu pacientul, imediat ce te îndepărtezi de acesta. Pentru a te proteja pe tine și mediul intraspitalicesc de microbii potențial patogeni ai pacientului
5.DUPĂ ATINGEREA OBIECTELOR AFLATE ÎN CONTACT SAU ÎN APROPIEREA PACIENTULUI
Curăță-ți mâinile după ce-ai intrat în contact cu obiectele pacientului sau mobilierul din preajma acestuia, la plecare, chiar dacă n-ai intrat în contact direct cu pacientul. Pentru a te proteja pe tine și mediul intraspitalicesc de microbii potențial patogeni ai pacientului.
Te așteptăm să înveți cum se face corect igiena mâinilor, alături de specialiști, in Spitalul Premiere, unul dintre campionii igienei, cu propriul program dedicat igienei mâinilor, joi, 9 mai 2019 începând cu ora 09.00.