Uniunea Europeană a prezentat pe 3 februarie un plan de combatere a cancerului, ce prevede 4 miliarde de euro pentru finanţarea programelor de prevenţie, cercetare şi tratare în interiorul UE, ca parte a proiectului său mai larg „Europa Sănătăţii”.
„Din păcate, avem astăzi în UE niveluri diferite de acces la programe de prevenţie, rate diferite de depistare precoce, diagnostic, tratament şi supravieţuire. Este inexcuzabil”, a declarat comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides.
„Vrem să ne asigurăm că toţi bolnavii au aceleaşi şanse de supravieţuire, oriunde ar trăi”, a adăugat ea, în ajunul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului.
Executivul european intenţionează să deblocheze fonduri pentru a consolida accesul la depistare şi diagnosticare performante, detectarea precoce oferind cele mai bune şanse de supravieţuire.
Scopul este ca până în 2025, cel puţin 90% dintre cei calificaţi pentru depistarea cancerului de colon, de sân sau de col uterin să poată avea acces la ele. Bruxellesul intenţionează să-şi extindă sprijinul pentru depistarea cancerelor gastrice, de prostată şi de plămâni.
De asemenea, UE doreşte să coordoneze mai bine sistemele europene de sănătate, organizând până în 2025 o reţea transnaţională de „centre de tratament oncologic” recunoscute, la care 90% dintre pacienţi ar trebui să aibă acces până în 2030. O iniţiativă de coordonare a programelor de cercetare va fi lansată anul acesta.
Comisia va intensifica prevenirea, în contextul în care până la 40% dintre tipurile de cancer sunt considerate „evitabile”, stabilind obiectivul de a vaccina 90% dintre tinerele femei europene împotriva papilomavirusului care duce la cancerul de col uterin.
Executivul UE se va strădui de asemenea să reducă în continuare consumul de alcool, poluarea mediului, dar mai ales fumatul – prin revizuirea directivelor privind producţia şi impozitarea tutunului. „Vrem să creăm ‘o generaţie fără tutun’, cu mai puţin de 5% dintre europeni care să fumeze tutun până în 2040, comparativ cu aproximativ 25% în prezent”, a spus Stella Kyriakides.
„Acesta nu este un angajament politic, ci unul personal”, a subliniat comisarul, care a mărturisit că a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu 24 de ani.
În 2020, aproximativ 2,7 milioane de persoane din UE au fost diagnosticate cu cancer şi 1,3 milioane de europeni au murit din cauza maladiei – iar costul economic al cancerului pentru Cei 27 este estimat la 100 miliarde de euro pe an. Pandemia actuală a împiedicat de asemenea programele de screening şi tratamentele. AGERPRES