Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România și Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) fac apel public către prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul Sănătății Cseke Attila, ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu și președintele CNAS Adela Cojan, pentru a-i ruga să se implice în adoptarea de urgență a Proiectului de Hotărâre de Guvern Nr. 720/2008, republicat în transparență decizională încă de la data de 06.09.2021.
La sfârșitul lunii iunie 2021 s-a încheiat vechiul contract prin care pacienții cu hepatită cronică virală de tip C puteau primi tratamentul antiviral. Din luna iulie, niciun pacient cu hepatită C nou depistat sau care nu a mai avut șansa de a-și începe terapia antivirală până la sfârșitul lunii iunie nu a mai avut nicio soluție terapeutică. În acest moment, există soluție terapeutică doar pe hârtie. Suntem în cea de-a cincea lună în care pacienților cu hepatită C nu li se oferă nicio perspectivă în ceea ce privește ziua când vor putea să se prezinte la medicul curant pentru a primi terapia antivirală.
”În ultimele săptămâni am urmărit ședințele de Guvern, sperând că, în sfârșit, le vom putea da vești bune pacienților cu hepatită cronică virală de tip C. Am așteptat depășirea tuturor pașilor birocratici pentru ca lista cu medicamentele compensate, pe care se află și moleculele necesare tratamentului pentru pacienții cu hepatită virală C, să primească acordul dumneavoastră. În această perioadă se creează liste de așteptare cu pacienți care ne sună pe noi în calitate de reprezentanți ai lor, își sună medicii și se tem în fiecare zi că boala lor se poate agrava.”, au declarat semnatarele scrisorii, Marinela Debu, Președinte APAH-RO și Nicoleta Dascălu, Coordonator advocacy ARAS.
Două programe de testare pe fonduri europene derulate în paralel descoperă în fiecare zi noi pacienți cu hepatită cronică virală cărora nu li se oferă nicio șansă la tratament. Prin LIVE(RO)2-EST si LIVE(RO)2-SUD se oferă șansa la depistare și stadializare a bolii unor persoane din medii defavorizate, care altfel nu ar fi avut posibilitatea să afle despre afecțiunea lor și ar fi ajuns mult prea târziu la spital.
”Pentru noi și pentru medicii curanți este tot mai greu să le răspundem pacienților care ne întreabă «CÂND» pentru că nu înțelegem de ce situația nu se deblochează. Fiecare lună în care pacienții cu hepatită C nu au acces la terapia antivirală, având în vedere și contextul pandemic actual și faptul că oricum accesul spre medicul curant, mai ales dacă acesta este medicul de boli infecțioase, este limitat, înseamnă agravarea bolii hepatice. Impactul se va resimți pe termen scurt, mediu și lung atât din punct de vedere al calității vieții, cât și din punct de vedere financiar, pentru pacient și sistemul de sănătate deopotrivă.”, au mai spus reprezentantele pacienților.
Infecția cu virus hepatic C este o boală curabilă, dar este necesară asigurarea continuității terapiei antivirale, iar valul patru al pandemiei reprezintă un pericol pentru viețile pacienților cu hepatită C, inclusiv a celor depistați prin programele din fonduri europene, prin amânarea, limitarea accesului la tratament.
”În declarațiile publice făcute la mijlocul acestui an, înainte și după ce vechiul contract s-a încheiat, ni s-a promis ca vom avea tratamentul cel mai târziu în luna octombrie. Ultima pauză între două contracte cost/volum/rezultat a fost de aproape șase luni. Am intrat deja în cea de-a cincea lună de când așteptăm și ne-am pierdut speranța. Ne dorim ca prin acest apel public să înțelegeți că avem nevoie să vă implicați și să oferiți o șansă pacienților nou depistați cu hepatită C. Unii dintre ei așteaptă de câteva luni și ne sună permanent, întrebându-ne când vor primi tratamentul. Oferind accesul imediat la terapia antivirală veți susține eforturile medicilor de familie, a gastroenterologilor și a infecționiștilor din întreaga țară, implicați în amplele campanii de testare, care nu vor mai fi nevoiți să le spună pacienților că trebuie să aștepte.” au încheiat scrisoarea Marinela Debu, Președinte APAH-RO și Nicoleta Dascălu, Coordonator advocacy ARAS, evidențiind că guvernanții au promis, în declarațiile publice, faptul că pacienții vor dispune de tratament cel mai târziu în luna octombrie a acestui an.