Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că în cadrul proiectului „Oraşul vaccinează satul” s-a demarat activitatea de vaccinare în aproximativ 95% din comunele din România.

„În cadrul proiectului „Oraşul vaccinează satul” s-a demarat activitatea de vaccinare în aproximativ 95% din comunele din România, ceea ce înseamnă în valoare absolută aproximativ 2.776 de comune şi au fost finalizate activităţi de vaccinare în 58% dintre acestea, adică în 1.677 de comune. În mediul rural, în total, de la debutul campaniei de vaccinare, prin toate mijloacele avute la îndemână, s-au administrat peste 2,5 milioane de doze de vaccin, ceea ce înseamnă aproximativ 26% din numărul total al dozelor de vaccin administrate în România până la acest moment şi au fost vaccinate peste 1,1 milioane de persoane din mediul rural cu schemă completă de vaccinare. Practic, rata de acoperire vaccinală în urban este de două ori mai mare decât ce se întâmplă în mediul rural. Uitându-ne la acoperirea vaccinală raportată la populaţia cu domiciliul pe fiecare unitate administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă aproximativ 28%”, a susţinut medicul militar, într-o conferinţă de presă.

 

Potrivit acestuia, aproximativ 20% din totalul centrelor de vaccinare fixe în momentul de faţă au activitatea suspendată temporar.

„În ceea ce priveşte funcţionalitatea centrelor de vaccinare şi menţinerea lor în activitate, aproximativ 20% din totalul centrelor de vaccinare care au fost active în România, şi aici mă refer la centrele de vaccinare fixe, în momentul de faţă au activitate suspendată temporar, mai avem 615 centre de vaccinare active şi aproximativ 60% din acestea au programul de lucru redus fie la jumătate, fie la un sfert din programul anterior. În total sunt active 883 de fluxuri de la aproximativ 1.500 de fluxuri cât au fost în momentul în care aveam un ritm de vaccinare crescut. Repet, toate aceste facilităţi de vaccinare pot să fie reactivate în momentul în care vom avea o cerere în creştere a persoanelor vizavi de acţiunile de vaccinare”, a susţinut reprezentantul CNCAV.

El a spus că 3.114 de medici de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea împotriva COVID-19, ceea ce reprezintă 32,5% din numărul total al medicilor de familie.

Valeriu Gheorghiţă a spus că până la data de 9 august peste 308.000 de persoane au fost vaccinate în cabinetele de medicină de familie.

„La nivelul medicilor de familie, din cei 9.577 de medici de familie care au încheiat contracte de prestări servicii cu Casele de Asigurări de Sănătate, 3.114 au încheiat şi contracte de vaccinare împotriva COVID-19, ceea ce înseamnă 32,5% din numărul total al medicilor de familie; din aceştia, 87%, adică 2.713 cabinete de medicină, înregistrează activităţi de vaccinare. Ponderea din rural, respectiv urban este similară. Au fost vaccinate până la data de 9 august peste 308.000 de persoane în cabinetele de medicină de familie, 54,3% fiind vaccinate în mediul rural, în cabinete de medicină de familie din rural”, a mai afirmat medicul.

El a declarat că 148 de spitale au activităţi de vaccinare pentru pacienţii cronici internaţi.

„De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea de vaccinare la nivelul unităţilor sanitare, în spitalele publice – sunt 148 de spitale care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii cronici internaţi, pacienţi eligibili care doresc să se vaccineze – fiind vaccinaţi până la acest moment 6.313 pacienţi şi de asemenea sunt 26 de unităţi sanitare private care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii internaţi, fiind vaccinaţi până la acest moment 1.404 pacienţi. Rata de acoperire vaccinală la nivel naţional din populaţia rezidentă eligibilă, adică persoane peste 12 ani, este în momentul de faţă de aproximativ 30%, repet, populaţia rezidentă eligibilă fiind, în momentul de faţă, de 16,9 milioane, conform Institutului Naţional de Statistică”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

El a spus că Municipiul Bucureşti are cea mai mare rată de acoperire vaccinală, de 48%.

„Sunt în momentul de faţă 11 judeţe care se află peste media de acoperire vaccinală de la nivel naţional, sunt 27 de judeţe care au acoperire vaccinală între 20 şi 29,9% şi, de asemenea, mai sunt doar patru judeţe care au o rată de acoperire vaccinală de sub 20%”, a mai afirmat Gheorghiţă. AGERPRES