Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a declarat că introducerea “contribuției personale” în sănătate este o măsură bine-venită, pacientul fiind mult mai bine protejat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Practic, pacientul este mult mai bine protejat de către CNAS și în calitate de asigurat, pentru că firma activată (n.r. din sistemul de sănătate privat) efectuează un serviciu medical în condiții de asigurare. Casa de asigurări verifică ca acea firmă privată să nu dubleze cumva, adică să plătească și Casa și pacientul același serviciu medical. Pacientul va plăti doar acele servicii suplimentare sau acele servicii care țin de confort, cazare, masă sau alte facilități, în afara celor prevăzute în contractul cadru pentru servicii medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate (…). Este o măsură binevenită, dar din păcate, toată lumea spune că ‘s-a introdus coplata’. Nu, acum contribuția personală, introdusă cu ani în urmă la privat, este reglementată ceva mai bine”, a declarat Vasile Barbu.

 

 

Materialul integral pe rohealthreview.ro