AUTISM ROMÂNIA – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism, în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Resurse Civice, organizează un eveniment cu ocazia Zilei mondiale de conștientizare a autismului, în cadrul proiectului “Autism Dobrogea – Vocea care schimbă vieți”.

Marcăm Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, stabilită de către ONU pentru 2 aprilie, prin organizarea a două acțiuni în fiecare județ din Dobrogea. Astfel, pe 1 și 2 aprilie, în Constanța și Tulcea vor avea loc, simultan, o masă rotundă cu tema „Împreună pentru incluziunea persoanelor cu autism în comunitate în județele dobrogene” și un marș-flashmob pentru conștientizarea autismului, sub deviza „Incluziune și respect pentru persoanele cu autism”.  

La masa rotundă au fost invitate autorități județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor publice de resort (DGASPC, ISJ, CJRAE, CCD, CSEI, AJOFM, Direcții de tineret și sport), ONGuri, precum și părinți și tineri cu autism.  

La marș îi așteptăm să participe în primul rând pe membrii familiilor cu copii și adulți cu autism, dar și prieteni, susținători ai cauzei persoanelor cu autism din Dobrogea.

Programul pentru fiecare dintre cele două orașe este următorul:  

Constanța  

1 aprilie, între orele 12-14, la Consiliul Județean Constanța va avea loc o masă rotundă și o mică expoziție a creațiilor copiilor cu autism constănțeni care spun „Eu sunt aici” 

2 aprilie, între orele 12-14 se va porni în marș de la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski (loc de întâlnire) spre Primăria Constanța, unde va avea loc un moment de flashmob  

Tulcea  

1 aprilie, între orele 12-14, la Consiliul Județean Tulcea va avea loc o masă rotundă  

2 aprilie, între orele 12-14 se va porni în marș de la Casa de Cultură a Sindicatelor (loc de întâlnire) spre Piața Mircea cel Bătrân (Civică)  

Masa rotundă este primul eveniment dintr-o serie de întâlniri parte din un întreg proces participativ de activare civică a familiilor, de comunicare și colaborare pe termen lung între toți actorii relevanți pe problematica autismului din comunitate, pentru beneficiul persoanelor cu autism și familiile lor, un model de lucru sistematic și coerent de colaborare. În prezent familiile din județele Tulcea și Constanța resimt acut nevoia de servicii și de sprijin specializat la nivel local pentru copiii lor, indiferent de vârsta acestora, au nevoie de soluții pentru copiii lor și doresc să participe la identificarea acestor soluții și la organizarea și implementarea lor.   

Masa rotundă este un prilej de cunoaștere și informare reciprocă a participanților, de stabilire a unei baze comune de acțiune pentru acest an de proiect, dar și pentru viitor, pentru posibile demersuri comune pe care le putem face. Să contribuim astfel, împreună, la reducerea marginalizării, excluziunii, la respectarea drepturilor persoanelor cu autism și la o creștere a calității vieții pentru persoanele cu TSA din Dobrogea – județele Tulcea și Constanța. AUTISM ROMÂNIA a făcut și face în continuare demersuri la nivel central pentru ca Statul Român să creeze un Plan național pentru autism. Planul, extrem de necesar, ar fi un mod în care Statul Român ar arăta că are o abordare strategică, intersectorială, coerentă și integrată a problematicii complexe a persoanelor cu autism din România, că își dorește să folosească resursele publice mai eficient și mai bine țintit pe nevoile persoanelor cu autism. Conform statisticilor internaționale, 1% din populația țării are o formă de TSA, deci este nevoie de o formă de sprijin specializat” a prezentat Liuba Iacoblev, președinte AUTISM ROMÂNIA. 

Prin Marșul din 2 aprilie dorim să contribuim la conștientizarea comunităților din Dobrogea privind existența oamenilor cu autism, a nevoilor lor, a faptului că numărul lor este în creștere, credem că fiecare dintre constănțeni și tulceni are o rudă, un prieten, vecin sau o cunoștința care are în familie o persoană cu autism.

Dorim să transmitem celor din jur că oamenii cu autism au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni ai comunității, că și ei trebuie să participe și să beneficieze de toate oportunitățile pe care comunitatea locală le oferă membrilor săi tipici, în modul în care doresc și cum pot, fiecare în felul său. Copiii, tinerii și adulții cu autism au nevoie de înțelegere, respect pentru ceea ce sunt și cum sunt, fără să fie priviți ciudat, apostrofați sau excluși pentru că nu se comportă la fel ca toți ceilalți.

Ca noi toți, și ei au nevoie să simtă că aparțin comunității mari, nu doar că au o familie iubitoare, să simtă că sunt incluși în comunitate, valorizați pentru ceea ce sunt. Excluderea/marginalizarea celor diferiți înseamnă și o sărăcire a comunității de aportul, uneori excepțional, de creativitate, idei inovatoare, putere de muncă deosebită, de seriozitate, loialitate – în folosul dezvoltării comunității. În condiții de sprijin adecvat și oferit la timp, persoanele cu autism pot deveni/ fi membri valoroși ai comunității, pe lângă faptul că ajung să aibă și o viață personală care are sens, demnă, iar familiile pot duce o viață mai bună decât se întâmplă acum în cele mai multe cazuri” – Liuba Iacoblev, președinte AUTISM ROMÂNIA și mamă a unei tinere de 27 de ani cu autism. 

Proiectul  Autism Dobrogea – Vocea care schimbă vieți” este derulat de AUTISM ROMÂNIA – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism, în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Resurse Civice, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este acela de a dezvolta capacitatea celor implicați – persoane adulte cu TSA, familii, autorități, instituții – de a acționa împreună pentru a găsi soluții locale, pentru a folosi mai bine resursele existente și de a aloca resurse pentru noi programe și servicii de suport comunitare adaptate persoanelor cu TSA. Iar părinții-persoanele adulte cu TSA vor fi sprijiniți să devină o voce suficient de puternică pentru a reprezenta comunitatea autismului la masa guvernării participative de la nivel local.   

AUTISM ROMÂNIA – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism are o experiență de 20 de ani în advocacy în autism, iar partenerii noștri locali de la Asociația Centrul pentru Resurse Civice vin alături de noi cu experiența în procesul de participare civică/advocacy pentru persoanele cu dizabilități în zona Dobrogea, precum și cu experiența în comunicarea cu autoritățile și actorii locali.

Activitățile proiectului vor fi comunicate pe pagină de facebook AUTISM ROMÂNIA și pe site-ul nostru autismromania.ro.