Părinții merg în această perioadă cu copiii pentru a îi înscrie la vaccinarea împotriva HPV, însă răspunsul pe care îl primesc acolo este că nu sunt vaccinuri, iar „puținele doze pe care medicii le au sunt rezervate pentru completarea schemelor copiilor care sunt deja de 1 an, 2 sau chiar 3 ani pe lista de așteptare!”, arată 10 ONG-uri, printre care Asociația Mame pentru Mame, Coaliția România Sănătoasă și Asociația Front, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății.

Peste 90.000 de doze de vaccin HPV sunt necesare pentru a fi continuată schema pentru copiii care împlinesc vârsta de vaccinare. Săptămâna trecută, ministerul Sănătății a transmis faptul că mai sunt disponibile 27.302 doze, însă acestea sunt pentru pacienții care au cerut vaccinarea în urmă cu mai mult timp.

„Mai este nevoie de circa 90.000 de doze și am primit asigurări din partea Ministerului că s-a alocat suma necesară pentru achiziționarea acestor doze, dar nu s-a întâmplat lucrul acesta. Practic, Ministerul a venit cu un comunicat de presă vinerea trecută să spună că nu s-au achiziționat pentru că mai există doze în cabinete. Dar sunt rezervate pentru copiii care au început aceste scheme de vaccinare, copii care au făcut cerere la medicul de familie acum un an, doi sau trei, care erau deja pe lista de așteptare”, a explicat Ana Măiță de la Asociația Mame pentru Mame, unul dintre ONG-urile semnatare.

Semnatarii documentului sunt Asociaţia Mame pentru Mame, Coaliţia România Sănătoasă, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, E-Romnja Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome, Romanian Women’s Lobby, Fundaţia Tineri pentru Tineri, Asociaţia Front, Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, Societatea de Analize Feministe Ana, Asociaţia Sexul versus Barza.