Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Sân „Zilele Roz”, ediția a VIII a – campanie de prevenire a Cancerului de Sân, organizată de Asociația OncoPacienților PHOENIX, a fost marcată  prin 4 acțiuni: 

  • 18 octombrie  – Am marcat Luna octombrie de conștientizare a cancerului de sân – prin evenimentul online cu tema „Cancerul de Sân în actualitate – de la prevenție la diagnosticarea timpurie și tratament” pe platforma 360medical, cu sprijinul Novartis, Roche și ISP Focșani
  • 1 octombrie – Am marcat Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Sân – prin oferirea a peste 150 de pachete roz cu creme și materiale informative la pacientele cu  cancer la sân internate la Institutul Oncologic „Prof. Dr Alexandru Trestioreanu” București, cu sprijinul MagnaPharm
  • Am distribuit – peste 10.000 de  flyere educaționale pentru autoexaminarea sânilor, în București la Institutul Oncologic „Prof. Dr Alexandru Trestioreanu” și în orașele Constanța și Focșani
  • De Screening – Am efectuat 105 de ecografii mamare gratuite la tinerele sănătoase, la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București.

Campania „Zilele Roz” a fost iniţiată în anul 2013 de către Asociația OncoPacienților PHOENIX, cu ocazia marcării lunii Octombrie – luna internațională de conștientizare a Cancerului de Sân.

Anul acesta, Ioana Cristea, președintele fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX, a precizat că ,,în luna Octombrie, în care de ani de zile intensificăm campania noastră „Zilele Roz”, am considerat potrivit să aducem din nou în discuție importanța prevenției și a informării corecte în ceea ce privește cancerul de sân. A crescut îngrijorător numărul deceselor cauzate de cancerul de sân, fie neurmărit, prin recidivă după mulți ani (10-20 ani), fie generând al doilea sau al treilea cancer. Iar prezentarea tardivă la medic din cauza fricii de a nu se infecta cu virusul SARS- COV-2, a contribuit la situația gravă în care ne aflăm.”

Evenimentul “Cancerul de Sân în actualitate – de la prevenție și diagnosticarea timpurie la tratament” din 18 octombrie 2021 face parte din planul de acțiuni desfășurat de Asociația OncoPacienților PHOENIX în cadrul celei de-a opta ediții a campaniei anuale “Zilele Roz”, în scopul conștientizării, educării și informării publicului larg cu privire la importanța prevenției și a diagnosticării timpurii a Cancerului de Sân, dar și de informare, educare și urmărire a pacientelor cu cancer la sân.  În cadrul evenimentului (difuzat  pe platforma online 360medical.ro și pe pagina de facebook a Asociației OncoPacienților PHOENIX) au fost prezentări ale unor medici renumiţi, referitoare la informarea, educarea şi urmărirea pacienţilor cu cancere de sân şi a publicului larg, în pandemie.

Cancerele de sân  sunt cele mai frecvente tipuri de cancer din lume. Conform estimărilor, o femeie din 8 va face cancer la sân în timpul vieții, de aceea diagnosticarea precoce este esențială pentru a ajuta pacientele cu cancer mamar să supraviețuiască cât mai mult timp și cât mai bine. Diagnosticarea și tratarea cancerului mamar, la fel ca și în cazul celorlalte tipuri de cancere, au fost perturbate de pandemia de Covid-19, iar efectele se resimt din plin.

Conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier Prezidențial la Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale a salutat iniţiativa evenimentului şi a atenționat asupra faptului că „nu trebuie să așteptăm ca pandemia să se sfârșească pentru a începe prevenția și diagnosticarea precoce a cancerului de sân.’’ Se estimează ca până în anul 2035, povara cancerului va crește cu aproape 25%, devenind astfel principala cauza de deces în Europa în locul bolilor cardiovasculare.

Ioana Cristea, președintele fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX, a vorbit despre cum a fost marcată în acest an Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului de sân având în vedere contextul pandemic nefavorabil, dar și ce acțiuni a desfășurat în cadrul campaniei Zilele Roz: ,,Pandemia nu ne-a descurajat să împletim grija față de pacientele cu cancer de sân cu nevoile acestora. Precizez faptul că asociația a desfășurat și alte acțiuni de sprijin medical, emoțional, juridic, material, financiar la telefon sau pe online. Astfel, am continuat programul ,,Donează și o viață salvează’’ prin care sprijinim pacienții în fază foarte gravă să-și salveze viețile prin chimioterapie’’.

Conf. univ. Dr Daniela Zobmedic primar oncologie medicală din cadrul Institutului Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București a vorbit despre depistarea precoce a cancerului mamar. Aceasta a mărturisit că,, este foarte importantă depistarea în stadii incipiente, pentru că supraviețuirea este mai bună o dată cu diagnosticul în stadiul 1 si 2 de boală. Cu cât reușim să avem stadii incipiente, cu atât tratamentele sunt mai ușor de aplicat’’. “Importantă este și urmărirea post terapeutică adecvată pentru depistarea asimptomatică a recidivelor”.

Aproximativ 3% dintre cancerele de sân sunt asociate unei sarcini. Despre această asociere, cum afectează ea atât mama cât și bebelușul, dar și ce se poate face în această situație, a vorbit dr. Dragos Median, medic primar oncologie medicală, de la Spitalul Filantropia. “Cancerele sunt mai agresive în timpul sarcinii și sunt diagnosticate mai târziu prin prisma simptomatologiei“, iar ,,Tratamentul în timpul sarcinii are un obiectiv foarte clar, acela de a controla boala și de a duce nașterea la termen. O monitorizare riguroasă este absolut necesară’’, a concluzionat Dr. Dragoș Median.

Dr. Mircea Nicolae Savu, medic primar radioterapie, Doctor în științe medicale de la Institutul Oncologic București, a vorbit despre Radioterapia cancerului de sân pe timp de pandemie: ,,Radioterapia salvează vieți și ameliorează suferința pacienților, motiv pentru care trebuie să facem toate eforturile pentru a administra această modalitate de tratament indiferent de context”. „Reacția comunității internaționale a radioterapeuților a fost rapidă și au fost stabilite măsuri care să facă posibilă desfășurarea radioterapiei fără a se pune în pericol contaminarea pacienților și personalului”.

Mihaela Tanase, purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a amintit câteva dintre serviciile pe care asiguratele le pot accesa în cadrul sistemului social de Asigurări de Sănătate: “Dacă vorbim despre prevenție și depistare precoce, orice femeie poate să solicite un bilet de trimitere medicului de familie și poate beneficia de această investigație la orice vârstă’’.

Dr. Cristian Ioan Bordea, medic primar chirurgie oncologică din cadrul Institutului Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București a vorbit despre reconstrucția mamară în Cancerul de Sân. Acesta a subliniat faptul că “Incidența maximă a cancerului mamar în România este 40-65 de ani”; ,,Pentru păstrarea imaginii corporale pozitive, pentru o componentă estetică, de reintegrare și de scădere a riscului de limfedem al brațului, intervențiile chirurgicale au evoluat foarte mult; reconstrucția sânului ameliorează calitatea vieții pacientelor, evitând impactul psihologic, social și sexual al mastectomiei’’.