Anul acesta componentele principale au fost referitoare la screening prin: controlul dermatoscopic gratuit, 112 beneficiari;  și informare despre autoexaminare a pielii, peste 5.000 de persoane din publicul larg, în București, Mamaia și Iepurești. 

Odată cu sfârșitul sezonului estival în care punem accent, am încheiat și a zecea ediție a campaniei de prevenire a cancerelor de piele “SOARE FĂRĂ PETE”, dar screeningul continuă pe tot parcursul anului.

Incidența cancerelor de piele continua să fie în creștere explozivă

Dacă nu se vor lua măsuri, specialiștii internaționali estimează că, numărul cazurilor de cancere de acest tip va crește cu 50% până în 2040. De aceea, susțin aceștia, educația și controlul periodic la medicul dermatolog sunt extrem de importante, pentru că depistarea precoce a unei leziuni cu potențial de evoluție spre cancer are șanse mari de vindecare și supraviețuire, existând multe opțiuni de tratament, ceea ce este încurajator.

Motiv pentru care Asociația OncoPacienților PHOENIX se axează în primul rând pe screeningul dermatoscopic.

”Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să fiu parte din acest proiect inițiat de doamna Ioana Cristea, fondatorul Asociației OncoPacienților PHOENIX, o asociație care aduce valoare în două domenii de multe ori trecute cu vederea de sistemul medical actual – prevenția afecțiunilor oncologice și suportul acordat celor care se confruntă deja cu această boală. Cred cu tărie  că astfel de inițiative schimbală mentalități și aduc beneficii reale societății”, ne-a declarat doamna doctor Drăghici-Ionescu Ana-Maria, medic specialist dermatolog în cadrul sesiunii dermatoscopiilor gratuite oferite pe litoral.

Acțiunile campaniei din București, Mamaia și Iepurești

Campania „SOARE FĂRĂ PETE” include două acțiuni, respectiv: de screening prin controale dermatoscopice gratuite și de informare-educare prin distribuire materiale informative.

Screening

“Din cei peste 110 beneficiari pe care i-am investigat aproximativ 10% au avut suspiciune de cancer de piele si au fost sprijiniti cu recomandări la medic”, a prezentat statistic, Ioana Cristea, președintele Fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX.

O sesiune din aceste controale a avut loc pe 14 mai 2025, în București, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universitații de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. O importantă sesiune de dermatoscopii gratuite a avut loc la Mamaia pe plajă, în 24 august, iar o alta la Primăria Iepurești, în 18 septembrie.

Astăzi, 24 august, la sesiunea controlului dermatoscopic gratuit de pe plaja din Mamaia, ne-am bucurat de atenția crescută a turiștilor, care, îngrijorător aprox 4% au avut suspiciuni de melanom. În plus au primit și flyere cu autoexaminarea petelor și alunițelor prin regula ABCDE(a melanomului) și celelalte reguli.

”Ca medic dermatolog, văd în cabinet o schimbare de perspectiva la unii pacienți, care încep să folosească fotoprotecția în  mod corect. Totuși, la mare reîntâlnim comportamentul tipic al iubitorului de soare – arsuri solare și multe pete care arată expunerea repetitivă. De aceea, consider că plaja este locul ideal pentru a transmite informații despre expunerea responsabilă”, a mai precizat doamna doctor Drăghici-Ionescu Ana-Maria, medic specialist dermatolog, în cadrul screeningului salvator de vieți!

Și la a X-a ediție, am depășit 100 de beneficiari ai dermatoscopiilor gratuite oferite până acum, dar campania SOARE FĂRĂ PETE continuă”, ne-a mai spus Ioana Cristea, președintele Fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX.

Informare, Educare

Pe toată durata sezonului estival, din mai până în luna septembrie, pe Litoral si Bucuresti și Iepurești am distribuit aproximativ 5.000 de materiale informative despre autoexaminarea pielii prin regula ABCDE și alte reguli esențiale recomandate de medici dermatologi. Iar la București, la Institutul Oncologic, Primăria Iepureși această acțiune are caracter permanent.

Peste doisprezece ani de luptă, o misiune asumată de educație pentru prevenție și monitorizare

Asociația OncoPacienților „PHOENIX” a fost înființată în 2013 la inițiativa Ioanei Cristea, care a trecut prin experiența nu doar a unui cancer, toate pornind de la o pată pe piele dar, neașteptat, diagnosticul a fost în sânge.

”Boala mea a pornit de la un cancer cutanat. Provin dintr-o familie cu mulți pacienți cu cancer, iar la momentul diagnosticării mele, rudele de gradul I erau deja pierdute. Atunci, cu peste 33 de ani în urmă, nu existau analizele și investigațiile care există acum. M-am luptat zece ani cu metastazele și am învins și tocmai pentru că altfel conștientizez, am înființat această asociație. Doresc să ajut și aș vrea ca oamenii să înțeleagă cât de importantă este autoexaminarea, cât de mult contează screeningul.”, a punctat Ioana Cristea, președintele Fondator al Asociației OncoPacienților PHOENIX.

Campania „Soare Fără Pete” este realizată cu sprijinul următorilor parteneri: Primăria Constanța, Primăria Iepurești, FMDR din USAMV, IOB, ISP Grup Focșani AVENE, Bioderma și alții.

Despre Asociația OncoPacienților “PHOENIX”

ASOCIAȚIA OncoPacientilor “PHOENIX” București a fost înființată în anul 2013, reprezintă pacienți cu toate tipurile de cancer din toată țara. Peste 1.000.000 de pacienți au fost direct sprijiniți până în prezent.