Asociația SOS Infertilitatea a desfășurat în ultimele luni campania ,,Austeritatea trece, copiii rămân”, iar acum, cu sprijinul comunității Declic, a reușit să obțină la rectificarea bugetară alocarea banilor necesari pentru susținerea a peste 6.600 de vouchere în Programul FIV al Ministerului Muncii și Familiei.
Campania de advocacy a fost derulată pe mai multe planuri, incluzând peste 3400 de mesaje personale de la pacienți către Ministerul Muncii și Familiei, către Guvernul României, către Ministerul de Finanțe, întâlniri ale reprezentanților SOS Infertilitatea și Declic cu stakeholderi la nivel politic, o intensă mediatizare a subiectului și, în săptămâna rectificării bugetare – un miting în fața Guvernului României.
„Suntem atât de fericiți că vocea românilor care își doresc copii a fost auzită! Am muncit foarte mult asociativ în această campanie de advocacy, dar satisfacția este infinită! Salutăm reluarea finanțării Programului FIV în acest 2025 și, totodată, ne exprimăm speranța că se va concretiza și planul atragerii de fonduri europene pentru continuarea bugetării acestui program strategic pentru viitorul României. Mulțumim tuturor celor, știuți și neștiuți, care au dedicat timp, energie, înțelegere și empatie pentru ca să poată fi concepuți acești copii care, altfel, nu ar fi existat!”, a declarat Nicole Brunel, fondatoarea Asociației SOS Infertilitatea, mamă prin FIV.
Reprezentanții Asociației SOS Infertilitatea reamintesc că această investiție a statului este mai mult decât rentabilă, după cum reiese din analiza „Sociologia infertilității și reînarmarea demografică: o perspectivă românească privind rentabilitatea pentru bugetul statului a investiției publice în conceperea unui copil prin fertilizare in vitro” a sociologului Bogdan Bucur (SNSPA).
Astfel, pentru un ciclu FIV de finanțat parțial prin Programul FIV, statul își recuperează investiția inițială de 15.000 de lei de peste 26 de ori. Pentru două cicluri FIV, statul își recuperează investiția inițială de 30.000 de lei de peste 12 ori. Pentru trei cicluri FIV, statul își recuperează investiția inițială de 45.000 de lei de peste 8 ori.
Metoda de calcul și multiple alte detalii sunt disponibile în studiul sociologic despre Programul FIV: https://sosinfertilitatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/Final-De-Publicat-Sociologia-infertilitatii.pdf