Palatul Cotroceni a fost îmbrăcat în culoarea speranței, miercuri seară, la cea de a 25-a ediție a evenimentului ‘Iluminare în roz’, organizat anual de Fundația Renașterea, pe data de 1 octombrie, de ziua luptei împotriva cancerului de sân.

Președintele Fundației Renașterea, Mihaela Geoană, a mulțumit celor care au acordat sprijin timp de 25 de ani pentru îndeplinirea misiunii fundației, aceea de a salva vieți.

Mulțumim celor care ne-au susținut timp de 25 de ani să ne îndeplinim misiunea fundației, salvarea de vieți omenești. În acești ani am desfășurat campanii de informare, am oferit servicii medicale gratuite în comunități dezavantajate, am susținut mii de paciente în lupta cu cancerul, într-un cuvânt am salvat vieți. Se află alături de noi prima pacientă diagnosticată la Fundația Renașterea în urmă cu 22 de ani. Dânsa este dovada că boala poate fi învinsă dacă o depistăm la timp. Ne propunem să facem din prevenție un obicei firesc pentru fiecare româncă și să avem acces la servicii medicale europene. Campania noastră continuă pentru că sănătatea femeilor înseamnă sănătatea întregii națiuni‘, a afirmat Mihaela Geoană.

Într-un scurt bilanț, Mihaela Geoană a amintit că prin intermediul Fundației Renașterea au fost făcute campanii de informare, mamografii și teste Babeș-Papanicolau, alte investigații medicale.

‘Am făcut 71 de campanii de informare, și cred că așa am început, acesta a fost scopul nostru inițial, să informăm despre importanța diagnosticului precoce în tratarea cancerelor feminine. Am făcut 42.417 mamografii și teste Babeș-Papanicolau gratuite pentru femei în comunități rurale și în orașe mici cu unitățile mobile ale fundației, am făcut peste 130.000 de investigații medicale în centrul din București, am donat 2.100 de peruci pacientelor care fac tratament chimioterapeutic, am organizat 11 ediții Race for the Cure și vă mulțumesc, mulți dintre dumneavoastră ați fost prezenți și atunci, și am iluminat 24 de clădiri’, a precizat președinta Fundației Renașterea.

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a afirmat că lumina roz în care a fost iluminat Palatul Cotroceni, vorbește despre comunitate, sprijin, credință, speranță, determinare și curaj.

‘În această zi Palatul Cotroceni se luminează în roz, o lumină care ne vorbește despre comunitate, despre sprijin, credință, speranță, determinare și curaj. Este un gest simbolic, dar în același timp și un mesaj că împreună putem susține și sprijini recuperarea sănătății după acest tip de boală. Dumneavoastră ne reamintiți că granița între sănătate și boală poate fi uneori foarte firavă, că nu putem controla totul în viață, dar că atunci când apare acest tip de provocare sprijinul familiei, competența și profesionalismul medicilor sunt extrem de importante. Fiecare poveste de recuperare reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți. Uităm deseori de noi, de sănătatea noastră, dar prevenția este un act de iubire de sine, de responsabilitate față de noi și față de toți cei care au nevoie de noi. Îmi doresc ca această lumină roz să ne amintească importanța conexiunii umane autentice, compasiunea, răbdarea, sprijinul și speranța, și uneori gesturi simple ca acela de a-l asculta pe cel de lângă noi, care trece printr-o perioadă dificilă, poate să-l ajute să-și regăsească speranța, să-și adune curajul să viziteze un medic pentru un control de rutină sau pentru unul de specialitate. Felicit Fundația Renașterea pentru activitatea remarcabilă, vă doresc succes în continuare în efortul de a proteja și de a salva vieți’, a declarat Mirabela Grădinaru.

Iluminarea în roz a fost pornită de partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, alături de care s-au aflat Mihaela Geoană, Andreea Esca și patru foste paciente care s-au vindecat de cancer la sân.

Ambasadorul Fundației Renașterea, Andreea Esca, a îndemnat femeile să meargă la medic ‘în mod regulat’.

‘O vizită la medic vă poate salva viața, chiar vă poate salva viața. Cancerul depistat în fază incipientă poate fi tratat’, a transmis Andreea Esca.

Ea a amintit că la ediția din acest an vor fi iluminate în roz mai multe clădiri simbol din țară: Constanța (Cazinoul), Iași (Palatul Roznovanu), Oradea (Primăria Oradea), Brașov (Hotel Aro Palace), Bacău (Secția de oncologie a Spitalului Județean), Caracal (Primăria Caracal, Teatrul Național și Biblioteca), Cluj Napoca (Institutul Oncologic și Clădirea Medisprof Cancer Center), Tulcea (Monumentul Independenței și Blocul Belvedere din Piața Mircea cel Bătrân), Sibiu (Primăria Sibiu), Bistrița (Primăria Bistrița), Piatra Neamț (Cladirea Medisprof Cancer Center), Pașcani (Casa de Cultură ‘Mihail Sadoveanu’), Galați (Clădirea Consiliului Județean), Chișinău (Clădirea Consiliului Județean).

De asemenea, a precizat Esca, în București vor fi iluminate în roz și Opera Națională, Ministerul Sănătății, Globalworth Tower, Pasajul Europa Unită și Patinoarul Berceni Arena.

Vă mulțumim foarte mult. Cu cât există mai multe locuri iluminate în roz este un mesaj în plus care va ajunge la cât mai multe femei și le mulțumim tuturor consiliilor județene, companiilor private care s-au gândit să facă acest lucru și ministerelor mulțumim mult de tot‘, a mai spus Andreea Esca.

‘Iluminatul în roz’ face parte dintr-o inițiativă globală în cadrul căreia clădiri-emblemă precum Empire State Building (New York), Turnul Perla Orientului (Shanghai), Opera din Paris sau Muzeul Britanic (Londra) au fost iluminate în roz – culoarea simbol a luptei împotriva cancerului de sân. AGERPRES