Montarea unui dispozitiv, indiferent că discutăm despre o pompă de insulină sau un senzor de monitorizare a glicemiei, cu sau fără calibrare, de fapt orice fel de dispozitiv utilizat în managementul diabetului, necesită educație, dedicare și implicare din partea medicului și a pacientului, a declarat conf. dr. Anca Pantea Stoian, Președintele Comisiei de Diabet a Ministerului Sănătății, în cadrul webinarului Ora Pacientului Rodiabet, dedicat tehnologiilor din diabet.

Este necesar să avem programe educaționale dedicate, pentru că timpul alocat de Casele de asigurări de sănătate nu permite acordarea a 2-3 ore sau chiar mai mult, pentru  montarea unui astfel de dispozitiv pacientului. Va trebui să găsim soluții și să gândim programe de educație, pe care pacientul să le poată parcurge înainte, astfel ca atunci când ajunge la medic și este hotărât să obțină un astfel de dispozitiv, să poată înțeleage mult mai ușor și să aibă deja parcurse anumite etape din gestionarea sa” arată medicul diabetolog în intervenția sa.

Conf. Dr. Anca Pantea Stoian a vorbit și despre actualizările pe care speră să le poată realiza cât mai rapid în programul național de diabet, astfel încât accesul persoanelor la dispozitivele dedicate monitorizării continue a glicemiei sau pompelor de insulină să fie cât mai ușor și neîngrădit. ”Programul Național de Diabet din țara noastră este unul dintre cele mai bune din toată Europa, pentru că niciuna dintre țările europene nu acordă atâta gratuitate în ceea ce privește tratamentul, dar și dispozitivele pentru pacientul cu diabet zaharat. Totuși nimic nu e perfect ci perfectibil și încă există bariere pe care încercăm să le depășim împreună. Ne dorim ca pacientul să aibă acces liber către aceste dispozitive și să nu fie nimeni obstrucționat sau să aibă bariere în ceea ce privește folosirea acestor dispozitive”.

Despre Ora Pacientului Rodiabet

Ora Pacientului RoDiabet este o inițiativă a comunității RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieBoehringer Ingelheim, Dahna, FADR- Federația Asociațiilor Diabeticilor din România, LiamedMedtronic, Novo Nordisk și Worwag Pharma.

Rodiabet este comunitatea formată din medici specialiști diabetologi și cu specializări conexe, asociații de pacienți și autorități din sănătate, dezvoltată de Oameni și Companii din anul 2018. Mai multe detalii despre activitățile ei puteți afla abonându-vă la newsletterul săptămânal Rodiabet: https://www.rodiabet.ro/newsletter/.