Chirurgia laparoscopică a revoluționat posibilitățile de tratament chirurgical, în toate tipurile de afecțiuni, aportul acesteia, în mileniul al 3-lea, fiind incomensurabil, în opinia Prof. univ. dr. habil. Călin Molnar, Medic primar chirurg, Șef Clinica Chirurgie Generală I, SCJU Târgu Mureș.

Într-un interviu pentru Jurnaluldechirurgie.ro, medicul a explicat că singurele contraindicații de abord inițial, de principiu, sunt cele de ordin anestezic și așa-zisul ”abdomen cicatricial”, adică pacienții cu multiple intervenții chirurgicale, în sfera abdominală.

Indicații individualizate

”Indicațiile abordului laparoscopic însă trebuie să fie individualizate la fiecare pacient, deoarece a forța în direcția laparoscopică, chiar cu varianta conversiei la procedee clasice, convenționale, poate îngreuna și prelungi o intervenție, cu repercusiuni nefaste, uneori, pentru pacient. De la afecțiunile peretelui abdominal, afecțiunile tubului digestiv cavitar, bolile ficatului, rinichilor și suprarenalelor, splinei și unele afecțiuni pancreatice sau ale spațiului retroperitoneal, până la afecțiuni de graniță toraco-abdominale și abdomino-pelvine, benigne și maligne, în general, oricare se pretează abordului laparoscopic”, a explicat Prof. univ. dr. habil. Călin Molnar.

Avantajele chirurgiei laparoscopice

Avantajele de ordin estetic, recuperarea mai rapidă a pacienților, incidența mai redusă a patologiei parietale abdominale postoperator, scăderea posibilităților de apariție a sindromului aderențial, vizibilitatea bună a organelor intraperitoneale și, nu în ultimul rând, aspectele de tip economic pentru spital, sunt doar câteva dintre avantajele chirurgiei laparoscopice, comparativ cu cea clasică, după cum a explicat specialistul.

Dezavantaj: ”Imposibilitatea palpării directe a organelor intraoperator, gest de multe ori decisiv în practica chirurgicală, necesitatea unei curbe de învățare și experiența unor centre dedicate chirurgiei laparoscopice, dotările necesare, precum și expertiza echipei operatorii, obligă chirurgii laparoscopiști să redevină în orice moment chirurgi clasici (chirurgie deschisă)”.

Operație mare, pe incizii cât mai mici

Chestionat în legătură cu aportul chirurgiei laparoscopice, în mileniul al 3-lea, medicul a argumentat calificativul atribuit, ”incomensurabil”: ”S-a reușit, în multe afecțiuni, ca veche cutumă operație mare egal incizie mare să fie înlocuită de o nouă cutumă operație la fel de mare, pe incizii cât mai mici. Toate aceste lucruri nu vor scădea însă nici accesul și nici vizibilitatea intraoperatorie (pe sisteme 3D și 4D chiar o sporesc). Spitalele din România să știți că dispun de dotările necesare, din punct de vedere al aparaturii, comparabile cu spitalele din Europa. La nivel de consumabile și servisare însă, există discordanțe, deoarece întreținerea acestor aparate este costisitoare, spitalele publice, chiar și cele universitare fiind încorsetate de restricții financiare.”

Urmările pandemiei: mulți pacienți evită spitalele și mulți medici evită pacienții

Chirurgia în pandemie este deosebit de dificilă, în opinia chirurgului, din cel puțin două puncte de vedere: primul este cel al asigurării siguranței actului terapeutic, al prevenirii apariției unor noi focare în secția cu paturi și cel de-al doilea privind securitatea echipei operatorii și anestezice, a întregului personal medical, implicat în tratamentul pacienților, atât în sala de operații, blocul operator și la nivel de compartiment hotelier.

”Nu există, din păcate, încă nimic sigur în prevenția și tratamentul acestui virus pervers, dar sigur că patologia chirurgicală rămâne la fel de importantă, ca și în condiții non-pandemice. Este însă o constatare certă că mulți pacienți evită spitalele și mulți medici evită pacienții, lucruri care, din păcate, înrăutățesc prognosticul bolnavilor. Ca șef de clinică într-un Spital Clinic Județean de Urgență, am încercat din răsputeri să primim pacienți din toate zonele țării, refuzați de multe ori și amânați inexplicabil. Într-adevăr, chirurgia electivă (cazurile programate) au fost reprogramate, prioritare fiind urgențele (traumatice și non traumatice) și cazurile oncologice”, a mai explicat Șeful Clinicii Chirurgie Generală I, SCJU Târgu Mureș.